ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII VASLUIENI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER

În perioda 16-17 februarie a.c., în intervalul orar 06.00 – 22.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și polițiști locali vasluieni au acționat preventiv-reactiv pe drumurile publice ale municipiului Vaslui, în vederea combaterii nerespectării normelor privind acordarea priorității de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public și creșterea gradului de disciplină în rândul pietonilor. Activitățile au urmărit și prevenirea activității infracționale, creșterea siguranței traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul activităților au fost verificate peste 50 de vehicule și legitimate peste 60 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 lei. Dintre acestea, 34 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

Cu ocazia derulării acțiunii, au fost reținute 15 permise de conducere.  Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: neacordarea de prioritate pentru pietoni (14) și nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric (1).

Totodată, polițiștii rutieri au constatat și un număr de 9 abateri săvârșite de pietoni.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.