Centru Cultural Multifuncțional, finalizat până la sfârșitul anului

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, spune că proiectul „Reparații capitale și refuncționalizare Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional” va fi finalizat până la sfârșitul anului.

„La Casa Armatei se lucrează și sper că proiectul să se finalizeze până în data de 31 decembrie 2022. Casa Armatei va avea și o parcare mare în spate. Faptul că am scos proiectul la licitație pe mai multe loturi, iar ministerul a fost alături de noi în ceea ce privește actualizarea prețurilor, lucrurile încep să capete contur”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui.

După creșterea prețurilor la materialele de construcții, CJ Vaslui a aprobat devizul general actualizat și devizul general pentru lucrările rămase de executat aferenți proiectului de la Casa Armatei.

Potrivit legislației aprobate de Guvernul României, lucrările aflate în derulare se ajustează pentru a ţine seama de orice creştere sau diminuare a costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractelor.

Prin urmare, majorările se vor suporta din bugetul de stat, contribuția de la bugetul local rămânând de 746.725,335 lei, inclusiv TVA.

La finalul lui 2020, a fost reziliat contractul cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău, care executa lucrările la Centrul Cultural Județean Vaslui. Criza economică provocată de măsurile împotriva COVID-19, ca și lipsa de forțe de muncă au condus la decalarea repetată de termenelor de finalizare a investiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.