Gazele naturale vor ajunge curând în toate satele comunei Tutova

„Continuăm!”, scrie Ion Corciovă, primarul comunei Tutova, anunțând că s-au finalizat lucrările de instalare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în satele Tutova și Bădeana. Primarul promite că toate satele vor fi racordate, investiția fiind în totalitate din bugetul local.

„Sfârșitul lunii iulie a marcat finalizarea lucrărilor de instalare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în satele Tutova și Bădeana. Au fost instalate rețele: în cartierele amplasate peste calea ferată din satele Tutova și Bădeana; în cartier zona fostului CAP Bădeana; în zona de Nord a satului Bădeana”, anunță pe pagina sa de socializare primarul comunei Tutova, Ion Corciovă, precizând că lungimea rețelelor realizate în acest an a fost de de 7 kilometri.

„Continuăm eforturile privind extindere rețelelor de distribuție a gazelor naturale și în celelalte sate componente ale comunei. În acest sens, a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru satele Crivești, Coroiu Ciortolom și Vizureni. De asemenea, am reușit să extindem concesionarea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru cele 4 sate. În urma finalizării celor două acțiuni am demarat procedura privind achiziționarea serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor”, mai spune primarul, anunțând semnarea contractul privind execuția serviciilor și a lucrărilor pentru Lotul nr. 1 ce vizează satul Coroiu.

„Împreună cu operatorul SC GAZ EST SA ne-am propus ca lucrările să înceapă cât mai repede, iar la începutul sezonului rece, toate locuințele din satul Coroiu să poată fi racordate la rețelele de distribuție a gazelor naturale”, precidează edilul din Tutova.

Pentru că este vorba de o lucrare de mare amploare, fiind vorba de 4 sate, acest lucru a impus o lotizare a activităților viitoare. „Lotul nr. 1 – satul Coroiu – demarare lucrări luna august 2021, finalizare decembrie 2021. Lotul nr. 2 – Satul Crivești – demarare lucrări 2022. Lotul nr. 3 – satul Ciortolom. Lotul nr. 4 – satul Vizureni”, arată primarul în informarea sa către cetățenii din Tutova, încheindu-și mesajul cu o promisiune: „Pornim la drum cu aceeași hotărâre și determinare, motivați de faptul că locuitorii din cele 4 sate, ca noi toți, de altfel, doresc să trăiască într-un climat social cât mai aproape de normalitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.