Ministerul Educației a oficializat procedura care permite instalarea de camere audio-video în sălile de clasă și alte spații școlare, în vederea reducerii violenței în școli. Pentru instalarea de astfel de sisteme de supraveghere, trebuie însă acordul profestorilor și al elevilor, respectiv al părinților, în cazul elevilor majori. Acordul trebuie reînoit în fiecare an. Imaginile nu pot fi folosite în evaluarea cadrelor didactice sau notarea elevilor.

Începând din această lună, în unitățile de învățământ de stat pot să fie instalate sisteme de supraveghere audio-video, nu doar pentru supravegherea examenelor naționale ori a simulărilor acestora, ci care vor funcționa permanent. Se dorește astfel o reducere a fenomenului violenței și școli, imaginile putând fi vizionate de către conducerea școlii și putând fi trasmise organelor de ordine publică, dacă este cazul.
Potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 3781 din 15 aprilie 2025, publicat în Monitorul Oficial pe 30 aprilie 2025, școlile pot instala sisteme de supraveghere audio-video cu acordul majorității simple a părinților (pentru elevii minori), a elevilor majori și a angajaților. În situații excepționale, precum creșterea semnificativă a actelor de violență, camerele pot fi instalate doar cu informarea actorilor implicați – fără a mai fi necesar votul majorității.
Sistemele pot fi instalate în sălile de clasă, pe holuri, în exteriorul clădirilor, în sălile de sport sau cămine, cu excepția toaletelor și vestiarelor. Școlile sunt obligate să păstreze înregistrările maximum 30 de zile; să permită accesul la imagini doar în condiții strict reglementate și să folosească doar sisteme cu circuit închis, fără acces extern. Deasemenea, imaginile nu pot fi folosite în evaluarea cadrelor didactice sau notarea elevilor.
Cât privește procedura de instalare în școli se sisteme de supraveghere audio – video, aceasta este una relativ simplă. Astfel, potrivit Articolul 7 – (1) din Ordinul Ministerului Educației: „În scopul luării deciziei cu privire la instalarea sistemului de supraveghere audio-video se întocmește lista cu salariații, cu părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori, precum și cu elevii majori. Ulterior exprimării sau neexprimării acordului se întocmește un proces-verbal în care se menționează numărul persoanelor și tipul voturilor exprimate. Decizia cu privire la instalarea unui sistem de supraveghere audio-video se ia dacă există un acord al majorității simple a părinților sau reprezentanților legali ai elevilor minori, a elevilor majori și salariaților unității de învățământ, care au participat la luarea acestei decizii”.
„Hotărârea de instalare și/sau de punere în funcțiune a sistemelor de supraveghere audio-video, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), se ia de către consiliul de administrație pentru o perioadă de maximum 1 an calendaristic. Perioada de 1 an calendaristic poate fi prelungită, prin hotărâre a consiliului de administrație, în situația în care circumstanțele care au stat la baza luării acesteia se mențin, cu aplicarea prevederilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea de supraveghere audio-video și hotărârea de prelungire a supravegherii audio-video se iau în baza consultării prealabile a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum și a personalului administrativ și cu informarea persoanelor vizate”, se mai arată în actul normativ recent intrat în vigoare.
Cât despre fondurile necesare instalării sistemelor de supraveghere, acestea se asigură de către autoritățile locale și din fondurile proprii ale unităților de învățământ.




































