Șapte școli vasluiene, admise spre finanțare în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” din PNRR

Ministerul Educației a anunțat miercuri, 17 ianuarie 2024, lista școlilor admise în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” din Programul Național de Redresare și Reziliență. Au fost admise și proiecte din județul Vaslui, urmând să fie reabilitate șapte școli verzi, între care 4 din municipiul Vaslui, proiecte care au ca scop crearea unui mediu educațional sănătos, durabil și prietenos cu mediul. În fapt, toate proiectele vasluiene depuse în cadrul sesiunii din vara trecută au fost admise spre finanțare.

Șapte școli vasluiene vor fi reabilitate cu fonduri europene nerambursabile alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” derulat de Ministerul Educației. Este vorba de Școala Gimnazială din comuna Ștefan cel Mare, Școala Gimnazială „Mihai David” din Negrești, Școala Gimnazială „Theodor Rosetti” din Solești, CSEI „Constantin Pufan” din Vaslui, și cele 3 unități de învățământ din proiectul „Implementarea conceptului de școală verde în municipiul Vaslui” depus de Primăria Vaslui, respectiv Liceul „Emil Racoviță”, Școala „Mihai Eminescu” și Școala „Ștefan cel Mare” din municipiul reședință de județ

Conceptul de „școală verde” implică crearea unui mediu sănătos și eficient din punct de vedere energetic, folosind tehnologii durabile, cum ar fi panouri solare și sisteme de gestionare energetică. Proiectele vor viza îmbunătățirea izolației termice, utilizarea surselor regenerabile de energie și implementarea sistemelor de management energetic. Totodată, vor include facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Potrivit metodologiei publicate, după implementarea proiectelor, costurile de exploatare pentru energie și apă în școlile verzi vor putea fi reduse cu 20% până la 40%, iar beneficiile includ o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de apă.

Un proiect care conține reabilitarea pentru mai multe școli poate primi cel mult 5 milioane de euro, iar pentru construcția școlilor verzi, cel mult 8 milioane de euro pe proiect. În cazul proiectului municipalității vasluiene, finanțarea accesată pentru reabilitarea celor trei unități de învățământ depășește 24 de milioane de lei, efortul bugetului local fiind de doar circa 1 milion lei, cheltuieli neeligibile.

La nivelul întregii țări, au fost depuse nu mai puțin de 246 de cereri de finanțare în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, dintre care 20 de proiecte au fost respinse. Selecția școlilor verzi a avut ca obiectiv asigurarea unei acoperiri naționale, atât în mediul rural, cât și în cel urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.