Atenție, contribuabili din municipiul Vaslui: Casierii închise la început de an!

Casieriile Primăriei Vaslui vor fi închise la început de an 2024, pentru introducerea în sistemul informatic al noului cuantum al taxelor și impozitelor locale. Contribuabilii care mai datorează bani la bugetul local se mai pot achita doar direct la casieriile Primăriei în zilele lucrătoare rămase până la sfârșitul anului, însă nu se mai pot efectua plăți cu cardul bancar.

Începând cu 1 ianuarie 2024, intră în vigoare noile taxe și impozite aferente anului 2024, obligații majorate cu rata inflației, 13,8%, față de cele din acest an. Pentru a se introduce în sistemul informatic al municipalității noile cuantumuri și pentru a se calcula cât revine de plată în noul an contribuabililor vasluieni, activitatea de relații cu publicul din cadrul Serviciului Finanțe Publice Locale al Primăriei municipiului Vaslui va fi suspendată la început de an, până pe 9 ianuarie 2024. Cei care au dobândit un mijloc de transport și au programare în perioada 3 – 9 ianuarie 2024 pentru a-l înregistra, trebuie să se depună declarația de impunere în vederea înregistrării în evidențele fiscale până cel târziu în ultima zi lucrătoare a acestui an, 29 decembrie.

„În această perioadă se pot încasa doar taxe locale fără debit, inclusiv amenzi și taxe judiciare de timbru, iar începând cu data de 10 ianuarie 2024 se vor încasa impozitele și taxele locale pentru anul 2024, se vor elibera certificate de atestare fiscală și se vor înregistra bunurile dobândite”, anunță municipalitatea. Primăria mai anunță faptul că până la sfârșitul anului nu se vor mai putea face plăți cu cardul bancar, ci doar direct la casierii. Vor fi suspendate și plățile pe ghișeul.ro ori pe servicii electronice, în vederea realizării operațiunilor informatice necesare închiderii / deschideriide an fiscal.

Contribuabilii care-și vor achita în totalitate până pe 31 martie 2024 taxele și impozitele locale pentru anul 2024, vor beneficia, ca și până acum, de o reducere de 10%. Cât privește taxa de salubritate, pentru anul viitor aceasta a fost stabilită la 13 lei/lună pentru consumatorii casnici. În cazul utilizatorilor non casnici care au până la 9 angajați, taxa specială de salubritate va fi calculată luându-se în considerare o cantitate de 65 kg deșeuri/angajat/lună, respectiv o taxă de 637 lei/tona de deșeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.