Începând cu 15 decembrie 2023, vor fi livrați către elevi banii reprezentând bursele școlare aferente lunii noiembrie. Bursele de merit și cele tehnologice sunt în funcție de numărul de zile de cursuri, bursa de merit fiind, pentru luna noiembrie, de 388 de lei. În județul Vaslui vor fi plătite peste 35 de mii de burse de diverse feluri, de excelență olimpică, de merit, sociale ori tehnologice, sau burse sociale.

Bursele școlare se plătesc lunar, de către unităţile de învăţământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Astfel, începând de vineri, 15 decembrie 2023, Ministerul Educației va începe distribuirea burselor aferente lunii noiembrie, prin intermediul inspectoratelor școlare care virează banii către unitățile de învățământ care, la rândul lor, îi distribuie către părinți și elevi. Pentru mulți dintre elevii vasluieni, aceste burse reprezintă un fel de cadou de Crăciun, cu atât mai mult cu cât banii pot fi cheltuiți fără restricții, spre deosebire de tichetele educaționale în sumă de 500 de lei care ar trebui să ajungă la beneficiari tot în această perioadă, și care pot fi folosite doar pentru procurarea de materiale școlare, îmbrăcăminte și îmbrăcăminte.
Conform datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, la nivelul lunii octombrie au fost înregistrate cereri pentru o bursă de excelență olimpică 1, care are un cuantum între 750 și 3.000 de lei/lunar și alte 61 de burse de excelență olimpică 2 a câte 700 de lei/lunar, burse destinate elevilor cu rezultate extraordinare obținute la olimpiadele școlare și la concursurile naționale în decursul anului școlar precedent, precum și pentru nu mai puțin 9.714 burse de merit, al cărui cuantum este de 450 de lei/lună. Alți nu mai puțin de 23.074 de elevi vasluieni primesc burse sociale a căror valoare este de 300 de lei/lună, burse care se pot cumula cu cele de merit, dat fiind că cele două astfel de burse se pot cumula. Alți 2.255 de elevi care urmează cursuri de învățământ tehnologic, atât la școli profesionale, cât și la licee de profil, beneficiază de burse tehnologice a căror valoare este tot de 300 de lei/lunar.
Trebuie spus că aceste cuantumuri ale burselor se referă la lunile cu număr integral de ore de curs, astfel că, pentru luna noiembrie, beneficiarii de burse de merit, de exemplu, vor primi doar câte 388 de lei fiecare. Doar bursele sociale și cele de excelență olimpică au cuantumul fix.


































