După finalul Primului Război Mondial, odată cu destrămarea Imperiului austro – ungar, noua republică maghiară era sub regim bolșevic, încercând să impună această ideologie în întreaga zonă. În aceste condiții, la solicitarea aliaților occidentali, armata română a intervenit și, pe 4 august 1919, a intrat în Budapesta, răsturnând regimul bolșevic și veghind la instaurarea democrației. Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputata Raisa Enachi marchează trecerea a 106 ani de la aceste evenimente, lăudând curajul armatei române și subliniind faptul că „trupele noastre nu au fost forțe de ocupație, ci garanți ai stabilității”. „Este o filă de istorie care merită cinstea cuvenită în conștiința publică și educația națională”, consideră Raisa Enachi.

„La 4 august 1919, trupele române, aflate sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, au intrat în Budapesta, punând capăt regimului bolșevic instaurat de Béla Kun în Ungaria”, amintește deputata Raisa Enachi, care, într-o recentă postare pe pagina sa de socializare, subliniază importanța intervenției armatei române pentru apărarea democrației și valorilor europene.
„Acest moment, prea puțin cunoscut și valorificat astăzi, a reprezentat nu doar o victorie militară, ci și un act decisiv de apărare a ordinii și stabilității în Europa Centrală, într-o perioadă marcată de incertitudine și violență ideologică.
Regimul bolșevic ungar, instaurat în martie 1919, amenința nu doar România, ci întregul echilibru al regiunii. Prin intervenția armatei române, România a oprit extinderea revoluției comuniste, acționând în spiritul protejării valorilor de civilizație, libertate și democrație”, explică parlamentarul vasluian.
„Intrarea în Budapesta a fost rezultatul unei campanii militare exemplare și a unei strategii curajoase, care a confirmat profesionalismul și devotamentul Armatei Române. Trupele noastre nu au fost forțe de ocupație, ci garanți ai stabilității, restabilind ordinea într-un spațiu destabilizat și în derivă.
Această dată rămâne un simbol al determinării naționale, al apărării granițelor și al contribuției României la apărarea Europei împotriva extremismului. Este o filă de istorie care merită cinstea cuvenită în conștiința publică și educația națională”, consideră deputata Raisa Enachi.
„Glorie Armatei Române!
Cinste eroilor noștri care, prin jertfă și curaj, au scris istorie și au apărat onoarea națiunii române!”.



































Pe lângă eliberarea Ungariei de sub regimul bolșevic, campania Armatei Române din 1919 a avut misiunea de a apăra, în cadrul unei strategii complexe și prin operațiuni militare exemplar desfășurate tactic, actul istoric al Marii Uniri de la 1918. Lupta pentru acest deziderat național s-a suprapus cu lupta împotriva bolșevismului, obiectivul fiind cel arătat mai sus.
Citez: „Trupele noastre nu au fost forțe de ocupație, ci garanți ai stabilității, restabilind ordinea într-un spațiu destabilizat și în derivă.” – aici d-na deputat are dreptate, deoarece comportamentul exemplar al militarilor români față de populația civilă, inclusiv dăruirea unei părți din propriile rații de hrană celor aflați în nevoie și copiilor, a fost o lecție de omenie și civilizație. Ar fi, în opinia mea, un eveniment istoric care ar putea apropia cele două națiuni, doar că politica maghiară față de România este cu totul alta, iredentismul manifestându-se tot mai virulent cu largul concurs al lui Viktor Orban. Ungurii vor lovi mereu în identitatea națională a românilor cu atât mai mult cu cât sunt conștienți că-n vremurile actuale nu mai există militari în Armata Română (transformată într-una de IT) precum ostașii bravului general Traian Moșoiu, care au pus pe trufașul parlament de la Budapesta o opincă, umilind cu acest simbol până la paroxism trufia maghiară.