La începutul lui iulie, Consiliul Județean Vaslui a transmis către SEAT anunțul de participare la licitație deschisă privind execuția contractului „Reabilitarea monumentului istoric „Podul Doamnei”, comuna Costești, județul Vaslui”. Este vorba de un pod cu o vechime de circa 184 de ani, monument istoric considerat obiectiv de patrimoniu național, situat însă în plin câmp și în stare avansată de degradare. Pentru reabilitarea respectivului pod suma alocată va fi de 16,5 milioane lei, din care 10 milioane de lei puse la dispoziție de Ministerul Culturii, iar restul de la bugetul județului.

Anul trecut, Consiliul Județean Vaslui încerca accesarea unor finanțări nerambursabile de la Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului. O primă finanțare obținută, de 249 mii lei, a fost pentru organizarea ediției a 3-a a Festivalului medieval Vaslui 2025, care a avut loc zilele trecute. O a doua finanțare a fost mult mai mare, de 10 milioane lei, obținută pentru proiectul „Reabilitarea monumentului istoric ”Podul Doamnei”, comuna Costești, județul Vaslui”, în cadrul Sesiunii de finanțare TMI – V/2024 – Subprogramul Restaurare.
Este vorba de un monument istoric din proprietatea județului, monument clasificat ca obiectiv de patrimoniu național, „Podul Doamnei”, un pod din zidărie de piatră construit în anul 1841 pe teritoriul satului Chițcani, comuna Costești, pe vechiul drum ce lega localitatea Roșiești de șoseaua Bârlad- Vaslui, la km 97, la o distanță de 72 m est de șosea, vizibil din drumul Național DN 24A.
Podul a fost construit la porunca domnitorului Mihail Grigore Sturdza (1834-1849), sub conducerea logofătului Constantin Sturdza, ministru de interne, și a fost finalizat în 1841. Drumul a fost scos din circulație în anul 1981, iar podul a intrat în conservare, fiind considerat monument de arhitectură medievală, fiind înscris, din anul 2015, în Lista monumentelor istorice la numărul 258. În anul 2019, podul a fost transferat din domeniul public al comunei Costești în cel al județului Vaslui pentru a fi reabilitat.
O expertiză făcută anul trecut tot cu fonduri nerambursabile a arătat că podul este degradat, mai ales la nivelul bolților și a timpanelor din zidărie de piatră, și a propus două soluții de intervenție, respectiv intervenția de urgență și consolidarea fundamentală.
Ulterior, a fost accesată și sursa de finanțare, Ministerul Culturii, suma de 10 milioane lei alocate prin Institutul Național al Patrimoniului urmând a fi suplimentată cu alte 6,5 milioane lei, de la bugetul județului.
Deja, luna trecută, au fost finalizate primele licitații, cea pentru atribuirea contractului de servicii de informare și publicitate și cea privind contractul de consultanță / management în cadrul proiectului „Reabilitarea monumentului istoric ”Podul Doamnei”, comuna Costești, județul Vaslui”.
Pe 2 iulie, pe SEAP a fost postat anunțul de licitație al Consiliului Județean Vaslui pentru atribuirea contractului de execuție lucrări, contract în valoare de 8,913 milioane lei.
Toate intervențiile vor ține cont de statutul de monument al construcției, de materialele originale și tehnicile utilizate în epocă. Se vor folosi doar materiale compatibile, care să nu afecteze materia originală. Se va realiza un sistem de iluminat arhitectural al podului, atât sub pod, cât și pe pod, care să pună în valoare şi cele două inscripții istorice montate pe pod. După finalizarea lucrărilor de consolidare, reabilitare și restaurare, accesul pe pod va fi permis doar pietonal.
Data limită de depunere a ofertelor este 6 august 2025, zi în care ofertele vor fi deschise și declarat câștigătorul licitației.
Data limită de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2027, dată până la care trebuie construită și o cale de acces până la Podul Doamnei.




































