Vasluienii, așteptați la Serbarea Florilor!

Începând de vineri, 17 mai – până duminică 19 mai, Centrul Civic al municipiului Vaslui va găzdui ediția a VIII-a a mult așteptatului eveniment Serbarea Florilor. „Ediția din acest an a Serbării Florilor este una de excepție și aduce la start, pe lângă cei 34 de producători sau comercianți din sectorul horticol sau pomicol locali sau din țară, și 7 entități publice, din Iași, Ploiești sau Republica Moldova. Este și aceasta o dovadă, pe lângă numărul mare de vizitatori vasluieni care ne-au trecut pragul la edițiile anterioare, a notorietății pe care a căpătat-o această acțiune organizată de Primăria municipiului Vaslui”, a declarat Lucian Braniște, viceprimarul municipiului Vaslui, cel care, alături de primarul Vasile Pavăl, a deschis oficial această manifestare.

Pentru trei zile, Centrul Civic al municipiului Vaslui a devenit patria florilor, arbuștilor ornamentali și a aranjamentelor florale, marcând astfel explozia de culoare care, pe perioada sezonului cald, se regăsește în multe dintre parcurile și spațiile verzi din oraș. Nu mai puțin de 34 de producători și comercianți din domeniile horticol sau pomicol, atât din județ, cât și din țară, au dorit să fie prezenți la cea de-a VIII-a ediție a Serbării Florilor, eveniment organizat de Primăria Municipiului Vaslui. La aceștia se adaugă oaspeții speciali, entități publice, respectiv servicii de gospodărie comunală din Iași, Ploiești, din Chișinău sau din Purcari, raionul Ștefan cel Mare, Republica Moldova, dar și reprezentanții Facultății de Horticultură din Iași, prezenți cu standuri la acest eveniment.

„Numărul mare de expozanți este o dovadă a notorietății pe care a căpătat-o această acțiune organizată de Primăria municipiului Vaslui. Ne bucurăm că, pentru al optulea an, reușim să aducem o pată de frumusețe pe harta municipiului, și, deasemenea, mă bucură felul în care publicul vasluian a răspuns la această manifestare. Cu toții vom putea achiziționa, sau doar admira multitudinea de flori sau bulbi, ori utilaje necesare îngrijirii spațiilor verzi, iar foaierul Casei de Cultură a redevenit spațiul expozițional în care instituții. Țin să mulțumesc colegilor din Primăria Municipiului Vaslui implicați în organizarea acestui frumos eveniment, precum și salariaților SC Goscom Vaslui SA, domnului director general Popa Vasile, pentru aranjamentele pregătite să ne încânte și la această ediție, pentru implicarea în organizarea acestei frumoase manifestări și invit pe toți vasluienii să viziteze și, dat fiind că este vorba de un Târg cu vânzare, să achiziționeze ceva care le va lumina sau înfrumuseța locuința sau curtea casei. Eu știu că o voi face! Vă așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat viceprimarul Lucian Braniște, cu ocazia deschiderii oficiale a celei de-a VIII-a ediții a „Serbării Florilor” – Vaslui 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.