Vasluienii, așteptați la Festivalul – Concurs „Mai cu FOLK”, ediția a X-a

Pe 18 și 19 mai 2024, Parcul Copou din municipiul Vaslui va fi gazda unei ediții aniversare, cea de-a X-a, a Festivalului – Concurs „MAI CU FOLK”. Pe lângă concursul destinat amatorilor, cu participare individuală sau de grup, ediția aniversară din acest an va avea și invitați de marcă, între care Alexandru Andrieș, care va concerta în prima zi de spectacole, pe 18 mai, și Focul Viu, care vor avea recital duminică 19 mai, după premierea câștigătorilor.

Sâmbătă, 18 mai 2024, de la ora 10.00, în Parcul Copou, Festivalul Mai cu FOLK, ajuns deja la a X-a ediție, va aduna la scenă peste 120 de concurenți din Suceava, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Bistrița Năsăud, Galați, Ploiești, Vaslui, Bârlad și din Republica Moldova – Chișinău, Ialoveni, Drochia, înscriși la categoriile Individual sau Grup, fiecare dintre ei dornici să câștige Trofeul Festivalului.

Concursul se va desfășura pe categorii de vârstă, respectiv: până la 12 ani; 13 – 15 ani; 16 – 20 de ani și 21 – 35 de ani, pe cele două secțiuni – individual și grup. Fiecare concurent sau grup va prezenta, în concurs, 2 piese muzicale, compoziții proprii sau prelucrări din creația românească de gen. Participanții se vor acompania singuri, la chitară sau alte instrumente specifice muzicii folk.

Concursul propriu zis se va desfășura sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 10.00, în Parcul Copou, sau, în caz de vreme nefavorabilă, în sala mare a Casei de Cultură „Constantin Tănase”, iar festivitatea de premiere va avea loc a doua zi. Organizatorii vor oferi trofee, diplome și premii în bani pentru fiecare dintre

categoriile de vârstă anterior enunțate, la individual și grup, premiile acordate în concurs fiind următoarele: Trofeul Festivalului-concurs MAI CU FOLK – 1000 lei; Premiul – 700 lei; Premiul II – 600 lei; Premiul III – 500 lei; Premiul  pentru creație – 500 lei; Premiul Special „Ion Chiriac” – 800 lei. Elevii din prima categorie, cei până în 12 ani vor primesc Diploma „MICUL FOLK-IST”, diplomă care nu condiționează evaluarea prestației artistice pentru celelalte premii. Deasemenea, fiecare profesor coordonator care și-a înscris elevii la Festivalul – concurs „MAI CU FOLK” vor primi diplome de excelență și simbolul festivalului.

În afara concurenților care vor evolua pe scena din Parcul Copou, organizatorii au pregătit și o serie de surprize, respectiv sâmbătă, 18 mai, de la ora 18.00, recitalul câștigătoarei de anul trecut, Elena Erika Nițu, după care, de la ora 19.00, vor concerta cunoscutul Alexandru Andrieș și invitații săi, Ioana Mîntulescu, Berti Barbera, Vlady Săteanu și Sorin Romanescu. În a doua zi a festivalului, după festivitatea de premiere și recitalul concurenților, formația „Focul Viu” ca susține un recital extraordinar. Intrarea, atât la spectacolul din Copou cât și la cel din Casa de Cultură, dacă vremea va fi nefavorabilă, este liberă.

Tot sâmbătă, de la ora 09.00, Centrul Cultural „Alexandra Nechita” va găzdui Concursul național de interpretare pianistică PIANOFORTE, eveniment aflat la a II-a ediție. Peste 80 de copii talentați vor oferi publicului iubitor de muzică clasică interpretări pline de emoție ale pieselor unor mari compozitori români și internaționali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.