După caniculă, sunt anunțate vijelii!

Aflat de mai bine de o săptămână sub cod galben și chiar portocaliu de caniculă, județul Vaslui va fi în această noapte și sub o sub avertizare cod portocaliu de vijelii, vânt puternic însoțit de ploi abundente și chiar căderi de grindină. Avertizarea este valabilă până marți la ora 10,00, cu posibilitate de prelungire, în funcție de prognoza specialiștilor ANM.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis în ultimele ore mai multe avertizări care vizează inclusiv zona Moldovei și județul Vaslui. O primă astfel de avertizare este de cod galben de temperaturi ridicate, ANM anunțând că „Valul de căldură va persista în sud-vestul și nordul Munteniei, în nordul Dobrogei continentale și în sud-vestul și estul Moldovei (inclusiv în județul Vaslui, n.red.). Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade”.

Ulterior, în urmă cu câteva minute, ANM a emis un nou avertisment care vizează înclusiv județul Vaslui, de această dată de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

Conform acestei avertizări valabile în această noapte, respectiv în intervalul 28 iulie, ora 22 – 29 iulie, ora 10: „În județele Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Galați și Vrancea vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze ale vântului de 70 – 80 km/h) și grindină de medii dimensiuni (2 – 3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 – 60 l/mp”.

Locuitorii din zonă sunt sfătuiți să ia măsuri în consecință, să evite deplasările și să închidă ferestrele locuințelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.