Patru şcoli din județul Vaslui au obținut titlul de „Școală Europeană”, ediția 2025!

Competiția națională „Școala Europeană”, ediția 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, şi-a desemnat câştigătorii, între care se numără şi 4 unități şcolare din județul Vaslui. Pentru Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni, este cel de-al șaselea titlu de „Școala Europeană” câştigat, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui a obținut acest titlu pentru a cincia oară consecutiv, iar Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, pentru a patra oară. Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Vaslui se numără şi ea printre câştigătorii ediției 2025.

Până pe 9 mai 2025, cele mai bune unități şcolare din țară s-au putut înscrie în Competiția națională „Școala Europeană”, ediția 2025. Concursul se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a reputației școlii.

În acest an, s-au înscris pentru obinerea prestigioasei titulaturi nu mai puțin de 154 de şcoli şi licee din întreaga țară, între care şi 4 unități vasluiene. Zilele trecute, comisia special desemnată de Ministerul Educației și Cercetării a anunțat punctajele obținute de fiecare participant.

Toate cele 4 unități şcolare vasluiene care s-au înscris în concursă au întrunit punctajul necesar, fiind declarate printre câştigătoarele ediției 2025 a competiției naționale şi titulaturii de „Școala Europeană”, pentru următorii 3 ani. Este vorba despre Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad; Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni; Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui; Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Vaslui.

„În urma evaluării riguroase realizate la nivel național, patru școli din județul Vaslui au obținut titlul de „Școală Europeană””, anunță conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. „Acest titlu reprezintă o recunoaștere a implicării constante în proiecte educaționale europene, a promovării valorilor europene în educație și a contribuției semnificative la formarea unor elevi activi, responsabili și deschiși spre cooperare internațională. Felicităm conducerea unităților de învățământ, cadrele didactice, elevii și întreaga comunitate educațională pentru eforturile depuse și pentru această reușită deosebită! Inspectoratul Școlar Județean Vaslui își exprimă întreaga apreciere față de aceste școli-model și își reafirmă sprijinul în promovarea calității educației și a dimensiunii europene în școlile din județ” se mai arată în comunicatul ISJ Vaslui

Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană”, a fost lansată în anul 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide. Titlul de „Școală Europeană” este recunoscut de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Pe lângă prestigiul oferit de câștigarea unui asemenea titlu, unitățile școlare respective primesc și un premiu simbolic din partea Ministerului Educației (anul trecut, acesta a fost de 5.000 lei), având și avantajul de a accesa mai ușor fonduri nerambursabile pentru îmbunătățirea activității școlare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.