Ceva mai mult de două treimi dintre cei 14.891 fermieri vasluieni programați să depună cereri de plată în cadrul Campaniei 2025 derulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au făcut asta. „Pentru a veni în ajutorul fermierilor, centrele locale și cel județean APIA Vaslui vor avea program normal cu publicul în fiecare sâmbătă și duminică până la termenul limită, 30 mai, ora 24.00, termen care nu va fi prelungit”, a anunțat directorul APIA Vaslui, Răzvan Arteni.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat pe 1 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în agricultură pentru anul 2025, campanie care, conform Ordonanței 106/2024, are ca termen final 30 mai 2025, ora 24.00. După această dată, nu vor mai fi primite cereri, ulterior, fermierii mai pot doar notifica APIA cu privire la modificări ale datelor declarate în cererea de plată și în documentele justificative, în termen de 15 zile de la data modificării.
Date fiind, poate, lucrările agricole ce trebuie executate în această perioadă, și, poate, și alegerile prezidențiale, unii fermieri nu au respectat programarea primită pentru a depune cererile de subvenții. Astfel, conform datelor furnizate de APIA Vaslui, dintr-un total de 14.891 fermieri programați să depună cereri de plată pentru o suprafață totală de 270.406,52 ha, la APIA, Centrul Județean Vaslui ori la centrele locale, până la sfârșitul săptămânii trecute s-au prezentat un număr de 10.589 fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 71%. Chiar și așa, Vasluiul este printre județele fruntașe în ceea ce privește depunerea de cereri în cadrul Campaniei 2025.
Totuși, pentru a veni în sprijinul fermierilor, funcționarii APIA vor lucra până la sfârșitul Campaniei, inclusiv în weekend, cu program normal de lucru, până la satisfacerea ultimului solicitant. „Centrul Județean APIA Vaslui și toate centrele locale vor avea program normal de lucru în toate zilele de sâmbătă și duminică până la termenul limită de 30 mai 2025. Reamintim faptul că ora 24.00 a zilei de 30 mai este termen final al Campaniei de primire a Cererilor de Plată în agricultură pentru anul 2025, termen după care orice solicitare va fi respinsă”, a declarat directorul APIA Vaslui, Răzvan Arteni.

































