Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, cu sprijinul Biroului Criminalistic Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a trei tineri din comuna Ghidigeni, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, bănuiți de comiterea unui furt, de la o stână din extravilanul localității Crivești, comuna Tutova, județul Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Bârlad au stabilit faptul că, în noaptea de 16/17 februarie 2025, tinerii bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat ar fi sustras de la o stână aflată în extravilanul localității Crivești, mai multe ovine.
La data de 20 februarie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au luat față de tinerii cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, la data de 21 februarie 2025, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor cercetate.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI




































