Garda de Mediu: Cele mai multe reclamații vin de la vecini „binevoitori”

Garda de Mediu a venit cu o „curiozitate” pentru vasluieni, provenită din activitatea instituției: cele mai multe reclamații pe adresa „gardienilor” mediului din județ vin de vecinii „binevoitori” și se referă chiar și la garduri vii și găini zgomotoase. „Ne-am obișnuit deja: dacă doi vecini sunt în conflict, Garda de Mediu primește apeluri!”, transmite instituția.

„Știați că multe sesizări primite de Garda de Mediu Vaslui vin de la vecini „binevoitori”?”, este „curiozitatea”, demnă, într-adevăr, de rubrica „Știați că?”, cu care Garda de Mediu a venit către vasluieni pe pagina de socializare a instituției, postare însoțită de o fotografie cât se poate de potrivită.

„ Da, exact, aceia care s-au supărat că iarba de peste gard e prea verde, că vecinul i-a ocupat o suprafață de teren acum n-șpe ani, un conflict de gard viu sau găini care fac prea mult zgomot sau că grătarul scoate prea mult fum!”, spune cei de la Garda de Mediu amuzați.

La cât de multe astfel de sesizări au primit până acum, „gardienii mediului din județ s-au obișnuit, însă sunt obligați să le cerceteze, oricât de derizorii sau lipsite de obiect real ar fi. „Ne-am obișnuit deja: dacă doi vecini sunt în conflict, Garda de Mediu primește apeluri! Dar nu-i nimic, suntem aici să rezolvăm orice, cu zâmbetul pe buze și respect pentru mediu!”, spun ei.

„Până la urmă, protejăm natura și ne asigurăm că verde e mai important decât „verde de supărare”!”, concluzionează Garda de Mediu Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.