Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o femeie, cetățean al Republicii Moldova, căutată de autorităţile din Germania.

În ziua de 09 septembrie a.c, în jurul orei 02.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasageră într-un mijloc de transport, o femeie cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele femeii era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, la data de 01.08.2024.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI





































