Deputatul USR Mihai Botez: „Fenomenul traficului ilicit este favorizat în primul rând de nivelul scăzut de trai și corupție!”

În data de 22 aprilie deputatul USR Mihai Botez a fost unul dintre vorbitorii invitați la Conferința Internațională „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”

Deputatul Mihai Botez: „Consider că, și nu fac referire doar la județul Vaslui, fenomenul traficului ilicit este favorizat în primul rând de nivelul scăzut de trai și corupție. Aici putem face mai mult, noi politicienii. Se estimează că în ultimii 6 ani, România a pierdut la bugetul de stat 15,8 miliarde de lei din cauza contrabandei cu țigări. Comparativ, contractul pentru drumul expres Tișița-Albița, 160 de km prin Bârlad și Crasna, era estimat conform studiului de fezabilitate la 11 miliarde lei.”

În argumentarea celor declarate domnul deputat a prezentat 2 exemple recente de trafic ilicit, unul din portul Constanța Sud și unul din Vama Albița:

-la sfârșitul lunii martie, inspectorii vamali din portul Constanța Sud au reușit să confiște peste 13 tone de bomboane, cinci tone de pahare din carton și 3000 seturi lenjerii de pat. La controlul fizic efectuat în trei containere aduse cu vaporul din China, vameșii au avut suspiciuni că marfa este contrafăcută, copiind mărci protejate la nivel internațional. Marfa confiscată are o valoare estimată de aproape 4 milioane de lei.

– la începutul lui aprilie echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse și nedeclarate, disimulate în coletele transportate într-un autocar, 18.600 de țigarete de contrabandă ce urmau a fi comercializate pe piața neagră din România.

”Conform analizelor de piață referitoare la contrabandă, coroborat cu rezultatele obținute de autorități în combaterea acestui fenomen, regiunea de Nord Est este o zonă extrem de expusă atât din punctul de vedere al consumului, cât și al tranzitului de produse. Eu reprezint în Parlament județul Vaslui, cunosc realitatea din zona de frontieră Albița și știu problemele cu care se confruntă cei de acolo. Pentru a reduce traficul ilicit este nevoie de o colaborarea dintre autoritățile statului, consumatori, mediul economic local și organizațiile nonguvernamentale.”  a conchis deputatul Botez de la tribuna Conferinței.

Într-un studiu sociologic efectuat de IRES în 2023, la comanda Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV), Guvernul este văzut drept principalul responsabil pentru problemele legate de contrabandă, contrafacerea sau trafic ilicit în cazul industriei tutunului, a exploatării lemnului, a industriei alimentare sau a celei auto.

Este  în același timp un semnal de alarmă dar și un îndemn pentru toți oamenii politici. E nevoie de fapte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.