Comisioanele bancare nu vor crește nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice

Primul-ministru Marcel Ciolacu a anun­țat, luni, că a ajuns la un acord cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor, potrivit căruia comisioanele bancare nu vor crește.

Comisioanele bancare nu vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care premierul a ajuns luni cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR. „Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înțelese și le mulțumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluții atât pentru oameni, cât și pentru economie”, a scris pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului a spus că România nu are o problemă economică.

„Avem resurse naturale și forță de muncă bine calificată, investiții străine în creștere și un nivel ridicat al investițiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea performanței în administrația publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective și le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat Ciolacu.

Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a României.

Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.