Întâlnire a tinerilor ortodocși vasluieni, la mijlocul acestei luni

Tinerii ortodocși din județul Vaslui sunt așteptați, la mijlocul acestei luni, la manifestarea Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), aflată la a III-a ediție. Evenimentele vor avea loc în perioada 18-20 august, în municipiul Iași, și vor consta în concerte, conferințe și slujbe la diferite biserici din capitala Moldovei.

Astfel de întâniri au avut loc și în județul Vaslui, în Organizarea Episcopiei Hușilor, precum cea din 2022
Astfel de întâniri au avut loc și în județul Vaslui, în Organizarea Episcopiei Hușilor, precum cea din 2022

Activitățile din acest an ale Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova se vor desfășura sub tema „Despre arta de a dărui și beneficiile generozității”, fiind organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. Vor fi prezenți tineri din județele Moldovei, Iași, Botoșani, Neamț, Suceava și Bacău, din Republica Moldova și chiar din Ucraina.

Programul cuprinde o conferință susținută de pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, în Amfiteatrul din Grădina Botanică, concerte în aer liber în zona căminelor Universității „Alexandru Ioan Cuza”, cinci conferințe de tip TEDx, în cadrul cărora vor fi invitați lect. univ. dr. Bogdan-Constantin Necula, arhim. Nicodim Petre, Mihai-Andrei Nicolae, Oana Maxim și Teodora-Diana Paul, precum și patru sesiuni de dialog și dezbateri în liceele partenere din Iași: Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”. De asemenea, tinerii sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană și la bisericile „Sfinții 40 de Mucenici”, „Sfânta Ecaterina”, „Sfântul Nicolae Copou” și „Bunavestire”.

„Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova” este un eveniment adresat tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor și reprezintă apogeul proiectelor desfășurate pe parcursul întregului an. În perioada verii, Departamentul Misiune pentru Tineret organizează, de asemenea, „Întâlnirile Tinerilor din Protopopiate”, „Întâlnirile Județene de Tineret”, Tabăra Nemșișor, Taberele din Pridvorul Satului și seminarii de formare în parohii, pe temele: „Comunicare” și „Lucru în echipă”, toate adunând peste 15.000 de copii și tineri participanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.