„Îi vedeți pe cei care cultivă invidia, insultă pe ceilalți, acuză fără motiv, mint fără rușine, își asumă merite pe care nu le au și pretind că știu atunci când nu știu nimic? Nu vor face niciodată un bine comunității lor! Cu timpul, însă, comunitatea va arăta ca ei…”, spune Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui și candidat al PSD Vaslui pentru încă un mandat în această funcție.
Dumitru Buzatu spune că modernizarea infrastructurii rutiere din județ este de necontestat. „Asistăm la cea mai impunătoare campanie de modernizare a drumurilor județene din istoria Vasluiului!”, declară candidatul PSD, care arată că au fost modernizate aproximativ 400 km de drumuri județene, printre aceste lucrări detașându-se realizarea Axei Strategice Bârlad – Laza – Codăești. Alte 19 proiecte sunt în prezent în execuție.
În total, investițiile în infrastructura rutieră se ridică la peste 250 de milioane de lei.
„Toate aceste investiții duc la dezvoltarea economică și socială, reducerea costurilor de trasport (prin creșterea portanței drumului și a vitezei de deplasare, noi locuri de muncă apărute ca urmare a potențialelor investiții în zonă”, spune Buzatu.
Președintele Consiliului Județean amintește investițiile de peste 16 milioane de euro în modernizarea Spitalului Județean de Urgență, dotarea cu aparatură medicală performantă, construirea Ambulatorului de specialitate și extinderea Unității de Primiri Urgențe, care au făcut din unitatea medicală cea mai importantă din județ una dintre cele mai moderne din regiune și țară. „Se lucrează la construirea Ambulatorului de specialitate și clădirea spitalizării de zi, investiție care s-a ridicat la 10 milioane de euro”, adaugă Buzatu.
Președintele în funcție al Consiliului Județean vorbește desprepreocuparea constantă a conducerii instituției pentru promovarea obiceiurilor și tradițiilor locale strămoșești, care s-a concretizat, printre altele, prin susținerea și finanțarea Festivalului Internațional Hora din Străbuni, a Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, a Festivalului Datinilor și Obiceiurile de Iarnă, a Târgului meșterilor populari, Târgului de primăvară, Zilelor teatrului tânăr sau Zilei internațională a iei.
Către principalele instituții de cultură din județ au fost alocate sume importante: 12,6 milioane lei alocați la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, 11 milioane lei pentru Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, 7 milioane lei la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Printr-o investiție de 20 de lei investiții în fosta Casă a Armatei se urmărește transformarea sa într-un Centru Cultural modern.
„Dezvoltăm serviciile sociale pentru populația județului Vaslui în vederea creșterii incluziunii sociale și a integrării grupurilor vulnerabile, prin mobilizare comunitară”, spune președintele Consiliului Județean, care amintește valorificarea potențialului balnear existent, prin înființarea Centrului Balnear Ghermănești, și investiții de peste un milion de lei în Centrul Medico-Social Ghermănești.
În domeniul social, pe lângă susținerea activității Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Buzatu amintește cele 28 de căsuțe pentru persoane adulte cu handicap, cele două centre de tip respiro, cinci centre de zi și investițiile majore în școlile incluzive în vederea creșterii calității actului educațional.
Material de propagandă electorală, realizat de SC Anonimus General Media SRL, comandat de Partidul Social Democrat -PSD, Organizația Județeană Vaslui. Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 21200019.