Vasluiul a trăit o Zi Națională încărcată de emoție și mândrie, într-o atmosferă care a unit trecutul, prezentul și speranțele pentru viitor. Organizată de Consiliul Județean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui și Centrul Cultural Județean Vaslui, sărbătoarea a adunat în centrul civic mii de oameni veniți să onoreze eroii României și să simtă împreună vibrația tricolorului.

Ceremonialul militar și religios a început cu intonarea solemnă a Imnului Național.
Preoți din cadrul Protopopiatului Vaslui au oficiat o slujbă de pomenire pentru toți cei care, prin sacrificiul lor, au făcut posibil idealul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Oficialitățile prezinte au rostit alocuțiuni.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a transmis un mesaj puternic despre unitate, continuitate și responsabilitate:
„1 Decembrie este zi de sărbătoare, dar care ne îndeamnă și la reflecție, la recunoștință și la un profund respect pentru cei care, prin jertfă și înțelepciune, au așezat temelia statului român modern. Iar noi, cei din județul Vaslui — pământ încărcat de istorie, de luptă și de credință — purtăm în suflet aceeași responsabilitate: de a continua, cu devotament, munca pentru binele comunității noastre și pentru prestigiul României. Cu solemnitate și emoție, vă doresc tuturor să purtați România în suflet, cu recunoștință pentru trecut, cu responsabilitate în prezent și cu încredere în viitor. La mulți ani, români! La mulți ani, România!” a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost tradiționala retragere cu torțe.
Seara s-a încheiat spectaculos, odată cu aprinderea iluminatului festiv, care a transformat Vasluiul într-un tărâm de poveste, plin de culoare și lumină. Pe scena special amenajată, Orchestra Rapsodia Vasluiului și îndrăgitul interpret Aurel Moldoveanu au oferit un concert emoționant, încărcat de tradiție și iubire de țară.


































