Deșeurile din construcții nu pot fi oferite gratuit unor persoane și nici nu pot fi abandonate în zone neautorizate. Reglementările în vigoare stabilesc reguli clare pentru cei care produc moloz sau resturi de materiale de construcții din diferite lucrări.

În județul Vaslui există astăzi numeroase șantiere de construcții, private sau publice. Mulți vasluieni își renovează casele sau le reabilitează ori le demolează pe cele vechi ca să edifice construcții noi. De asemenea, autoritățile locale au în derulare tot felul investiții edilitare
Toate lucrările de construcții implică și producerea de deșeuri, respectiv moloz sau resturi de materiale de construcții care trebuie înlăturate de pe șantier. Mulți vasluieni caută soluția cea mai ieftină: donează aceste resturi altor persoane care le folosesc pentru diferite amenajări sau, pur și simplu, le abandonează pe câmp ori la gropile de gunoi neamenajate.
În mai multe anunțuri publicate pe internet, persoane fizice sau firme oferă „spre donație” saci cu moloz și alte resturi din construcții sau demolări. O astfel de practică este considerată nelegală și atrage amenzi usturătoare, iar în unele cazuri chiar dosare penale.
„Deșeurile provenite din construcții și demolări (moloz, ciment, cărămizi, faianță etc.) NU pot fi oferite sau abandonate, indiferent de intenție. Acestea trebuie colectate, transportate și eliminate prin firme autorizate. Oferirea sau abandonate ilegală a molozului poluează mediul, poate duce la amenzi considerabile și este considerată o faptă contravențională sau chiar penală în anumite situații”, a transmis Garda de Mediu.
Potrivit reglementărilor privind regimul deşeurilor, abandonarea deșeurilor se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 15.000 de lei, pentru persoanele fizice, şi între 40.000 lei și 60.000 lei, pentru persoanele juridice.
În cazul deşeurilor abandonate de către un producător sau deținător necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către unitatea administrativ-teritorială. Ulterior, acestea trebuie să inițiee verificări pentru identificarea celor în culpă și să ia măsuri pentru a recupera banii de la ei.




































