Direcția de Sănătate Publică: Informații privind colectarea  medicamentelor neutilizate şi/sau expirate provenite de la populație

Reglementarea activităţilor de gestionare a deşeurilor de medicamente neutilizate și/sau expirate provenite de la populație, cu asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii este o preocupare constantă a Ministerului Sănătății.

În data de 10 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr. 331, Instrucțiunea nr. 6226 din 4 aprilie 2024 privind modalitatea de gestionare a deşeurilor de medicamente neutilizate şi/sau expirate provenite de la populație.

Prezenta instrucţiune stabileşte modalitatea de gestionare a deşeurilor de medicamente neutilizate şi/sau expirate provenite de la populaţie (deşeurile de medicamente rezultate de la populaţie sunt reprezentate de medicamente cu termenul de valabilitate depăşit, medicamente care nu mai sunt utilizate, reziduuri de medicamente, medicamente care au recipiente deteriorate, medicamente retrase de pe piaţă, etc.) astfel că, acestea se depun de către cetăţeni la spitalele publice sau private, în spații special amenajate, conform programului stabilit şi afişat de unităţile respective.

Precizăm totodată că deşeurile de medicamente se colectează diferenţiat, luând în considerare următoarele categorii:

    a) deşeuri de medicamente citotoxice şi citostatice;

    b) deşeuri de medicamente, altele decât cele citotoxice şi citostatice:

deşeuri de medicamente aflate în stare lichidă: fiole din sticlă, seringi preumplute cu sau fără ac înțepător (cu acul protejat), siropuri/soluții buvabile;

deşeuri de medicamente aflate în recipiente sub presiune;

deşeuri de medicamente sub formă de blister (comprimate, capsule, etc) și comprimate efervescente. 

În acest context, Direcția de Sănătate Publică Județeană Vaslui face cunoscut cetățenilor județului programul de colectare a deșeurilor de medicamente neutilizate şi/sau expirate provenite de la populaţie, în cadrul spitalelor publice și private din județul Vaslui, în spațiile special amenajate, astfel:

Unitate sanitarăSpatiul destinatProgram de colectarePersoana responsabilăTelefon
zi/săptămânăinterval orar
SPITALUL JUDEṬEAN DE URGENṬĂ  VASLUIPunct de colectare situat în incinta Spitalului nr. 2, str. Ghelerter nr.1,  în interiorul spațiului pentru stocarea temporară a deșeurilor medicaleLuni, miercuri și vineri10:00-12:00Zaharia Nicoleta0235 312 120  
SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ”ELENA BELDIMAN” BÂRLADPunct de colectare situat în zona de Nord a curții, aferentă Pavilionului Central, vis-a-vis de Serviciul de Anatomie Patologică (Morga Spitalului)În fiecare zi de  marți (începând cu data de 14.05.2024)09:00-10:00Moraru Irina/ Daniș Ionel0741 817 617
SPITALUL MUNICIPAL ”DIMITRIE CASTROIAN” HUȘIPunct de colectare situat în zona centrală curțiiÎn fiecare zi de luni și vineri09:00-10:00Botezatu Geani0766 320 263
SPITALUL DE PSIHIATRIE MURGENIPunct colectare la Poarta IIPe data de 3 ale fiecărei luni10:00-12:00Popa Nastasa0235 426 088
SPITAL RECUMEDPunct de colectare situat în partea de nord a spitaluluiUltima zi de miercuri din lună10:00-11:00Gugleș Isabela0335 408 555
SPITALIS NEGREȘTIPunct de colectare situat la Triajul Unității sanitare, Str. Decebal nr. 05De luni până vineri12:00-14:00Musunoiu Mihai0728 378 199
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ  VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.