Morning Zu de la Vaslui: Buzdugan și Morar, astăzi dimineață în Piața Civică

Celebri oameni de radio Mihai Morar și Daniel Buzdugan vor realiza emisiunea matinală Morning Zu, de pe postul Radio Zu, în această dimineață, începând cu ora 7:00, din Centrul Civic al municipiului Vaslui.

Emisiunea Morning Zu, care poate fi ascultată în fiecare dimineață pe postul Radio Zu, în Vaslui pe frecvența 107.2 FM, iar în Bârlad 97.3 FM, va fi realizată în această dimineață, între orele 7:00 și 10:00, din Centrul Civic al municipiului Vaslui.

Cei doi oameni de radio, Mihai Moraru și Daniel Bozdogan, anfitrionii, au plecat ieri din Botoșani, unde au avut o astfel de emisiune, pentru a-și realiza emisiunea astăzi din Vaslui, aflându-se într-un periplu prin țară.

„Botoșani, mulțumim pentru fiecare moment, îmbrățișare, horă și cântare, mare cât inima ta! Aventura ne poartă tot în Moldova și în câteva ore ajungem la VASLUI. Suntem în a noua zi de RadioAventura, care a început cu un matinal de neuitat la Botoșani, cu Muzica Aia mixată de DJ Razz și continuă cu drumul spre următorul oraș: Vaslui. Până la Vaslui și pe căldura asta din mijlocul verii, Morar, Buzdugan, Emma, Drăgulin și Tea s-au oprit să se răcorească puțin, lângă Prut. Din fiecare oprire ne facem o amintire. Asta e RadioAventura!”, au scris realizatorii pe portalul Radio Zu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.