
Adoptat la 4 ani în Franța, acum în căutarea părinților biologici
Pe numele său românesc Constantin Dănuț Popa, născut în Negrești, dar crescut până la vârsta de 4 ani, când a fost…

Pe numele său românesc Constantin Dănuț Popa, născut în Negrești, dar crescut până la vârsta de 4 ani, când a fost…

De marți, 16 august 2022, primarii vasluieni au la dispoziție un program prin care pot primi până la două milioane, în…

Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare a obținut Trofeul Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe…

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, secretarul de stat Tudor Buzatu și deputatul Eduard Popica au vizitat…

„Județul Vaslui va primi, prin „Anghel Saligny”, un total de 1.444.627.056,57 de lei”, a anunțat săptămâna trecută deputatul liberal Tudor Polak.…

Pentru acest weekend, Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui,…

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui,…

O tabără pentru elevii capabili de performanţă în matematică se desfăşoară în perioada 19-26 august, la Huşi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului…

Agenţia Locală Vaslui, str Spiru Haret, nr.5, Telefon 0235 /891803 Locuri de munca disponibile la data 18.08.2022: 205 DENUMIRE AGENT Meseria…

După publicarea listei cu proiectele acceptate în programul național de dezvoltare Anghel Saligny, primarul Negreștiuluia venit cu vești bune pentru locuitori:…