CSM a început cu stângul returul

„Start cu stângul în retur!”, au scris cei de la CSM Vaslui după meciu pierdut în fața Stelei, cu scorul 30-28 (16-16).

„Echipa noastră nu a reușit să revină cu cel puțin un punct din cea de-a doua deplasare consecutivă, prima din partea a doua de campionat”, scriu cei de la CSM Vaslui pe pagina proprie de socializare a clubului după ce au pierdut meciul din deplasare cu Steaua, scor 30-28 (16-16).

„Băieții noștri au cedat pe final în fața Stelei, deși până atunci au fost egalii bucureștenilor, revenind de fiecare dată pe tabelă, deși au fost conduși și cu patru goluri”, a precizat clubul.

Evoluția scorului: 4-2 (min. 5), 8-6 (min. 11), 13-9 (min. 19), 14-12 (min. 24), 16-16 (pauză), 18-19 (min. 34), 23-21 (min. 41), 26-23 (min. 49), 27-26 (min. 56), 30-28 (final).

Aruncări de la 7 metri (transformate): 4 (2) – 6 (3).

Minute de eliminare: 10-8.

„Ne menținem pe locul 11, cu 13 puncte, iar în ultimul joc din acest an vom întâlni pe CSM Oradea, acasă!”, scru cei de la clubul vasluian

CSM Vaslui / Valentin Petrila, Eduard Cioată, Artsem Padasinau – Gabriel Cumpănici 9, Maksym Karamyshev 7, Vlad Hușanu 3, Dragoș Soare 3, Bogdan Cîrchea 2, Rareș Păunică 2, Vladimir Carali 2, Alexandru Ionescu, Maxim Oancea, Darius Ungureanu. Antrenori: Bogdan Pralea și Sebastian Hagiu.

De la CSA Steaua Bucureşti, cei mai buni oameni ai echipei au fost Milan Popovic, cu 7 goluri, Nemanja Grbovic – 6 şi Ciprian Şandru – 5, precum şi portarul Ionuţ Iancu.
În aceeași etapă 14, prima a returului, vineri CSM Bucureşti a întrecut-o în deplasare pe nou-promovata CSM Oradea cu 32-24 (15-10). De la gazde s-au evidenţiat Boşca 5 goluri, Farcaş 4, Ivancenco 3 şi Turcu 3, iar Ioannou a fost cel mai bun marcator de la CSM Bucureşti, cu 6 goluri.

Prima parte a clasamentului arată astfel:
1. CS Dinamo Bucureşti 39 puncte (13 jocuri)
2. CSM Constanţa 31 (13)
3. CS Minaur Baia Mare 30 (13)
4. CSM Bucureşti 30 (14)
5. CSA Steaua Bucureşti 28 (14)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.