Facilități fiscale pentru șuleșteni

În primul rând, locuitorii comunei Șuletea vor fi scutiți de penalități și dobânzi la debitele pe care le au. Hotărârea a fost luată în ședința de Consiliul Local, în care s-a mai hotărât și creșterea taxelor pe 2023 doar cu rata inflației.

„Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului local Șuletea, am stabilit o nouă facilitate fiscală pentru persoanele care doresc să achite integral taxele și impozitele locale! Astfel, Consiliul local va prelua toate accesoriile aferente debitelor (penalitați de întârziere și dobânzi)!”, a anunțat primarul comunei Șuletea, Ciprian Tamaș, care a precizat că această „dispensă” va fi în vogoare doar până pe data de 28 decembrie, 2022!

De asemenea, puși în fața stabilirii cuantumului taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor, consilierii locali șuleșteni au stabilit că acestea se vor majora doar cu rata inflației, așa cum cere Codul Fiscal. „Am luat act de prevederile codului fiscal și am stabilit taxele locale aferente anului 2023! Având în vedere că inflația anului 2021 a fost 5,1%, taxele locale s-au majorat exact cu acest procent, 5,1%”, a mai spus primarul.

„Totodată, aducem la cunoștință că adeverințele pe care le vom elibera părinților pentru întocmirea dosarelor de bursă și tichete sociale ale elevilor vor fi gratuite!”, le-a comunicat Ciprian Tamaș oamenilor din comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.