Conferință Științifică „Marea Unire – 1 Decembrie 1918” la Muzeul Județean

Pentru ziua de luni, 28 noiembrie, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” a anunțat organizarea, începând cu ora 11:00, în Sala „Multimedia” a instituției de cultură, a Conferinței Științifice „Marea Unire – 1 Decembrie 1918”.

În cadrul Conferinței Științifice „Marea Unire – 1 Decembrie 1918”, organizată cu doar câteva zile înainte de Ziua Națională, pe 28 noiembrie, prof. univ. dr. Nelu-Cristian Ploscaru, de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va susține o comunicare intitulată „Organizarea statului modern român în context european (1859, 1866, 1918)”.

„Scopul acestei activități este să aducă în prim-plan importanța și semnificația Zilei Naționale a României și să elogieze cel mai de seamă moment istoric al neamului românesc, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când voința celor mulți a învins, iar idealul național al românilor a fost împlinit. Prin intermediul manifestării dorim să expunem publicului larg și câteva aspecte relevante legate de etapele istorice importante în crearea statului național unitar român”, au transmis organizatorii, care au precizat că filmul conferinței va putea fi vizionat pe pagina de Facebook a instituției pe 1 Decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.