Fermierii vasluieni, în pericol de a nu-și încasa despăgubirile de secetă

Zece mii de fermieri din România, printre care și din județul Vaslui, sunt în pericolul de a nu-şi încasa despăgubirile de secetă cuvenite, din cauza unor funcţionari din direcţiile agricole judeţene, care nu au trecut procentul de culturi agricole calamitate pe procesele verbale de constatare, atrage atenţia Asociaţia Forţa Fermierilor (AAF).

„Asociaţia Forţa Fermierilor protestează public împotriva modului scandalos în care unii funcţionari din Direcţiile Agricole Judeţene şi-au desfăşurat activitatea în cadrul comisiilor locale de constatare a suprafeţelor calamitate. Din cauză că, pe multe procese-verbale de constatare nu a fost trecut procentul de culturi agricole calamitate, fermierii respectivi sunt, la acest moment, excluşi de la plata despăgubirilor pentru culturile de toamnă, conform ordonanţei de urgenţă adoptate ieri, joi, 17 noiembrie, de Guvernul României şi publicată aseară în Monitorul Oficial„, se arată într-un comunicat al AAF.

Este vorba despre membri ai Asociaţiei Forţa Fermierilor, din judeţul Vaslui și județele Brăila, Iaşi și Constanţa, dar şi alte zone, care au semnalat că sunt în această situaţie. Din estimările AFF, la nivel naţional ar fi vorba de o suprafaţă de peste 100.000 de hectare şi aproximativ 10.000 de fermieri afectaţi. În cazul lor, funcţionarii Direcţiilor Agricole Judeţene din aceste județe nu au trecut în procesele-verbale de constatare procentul de afectare al culturilor.

Așa cum explică, AFF, cum doar procesele-verbale care au procentul menţionat înscris sunt acum luate în calcul la plata despăgubirilor prin ordonanţa de urgenţă recent adoptată, fermierii cărora nu le-a fos tînregistrat procentul de afectare al culturilor, deşi sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri pentru culturile de toamnă (grâu, orz, triticale, rapiţă), sunt excluşi în prezent de la plata ajutorului de stat cuvenit.

AFF avertizează că s-a ajuns într-o situaţie extrem de gravă la nivel naţional şi este pusă în pericol activitatea unui număr important de fermieri români. Astfel, Asociaţia a solicitat conducerii Ministerului Agriculturii să implementeze şi să comunice, în regim de urgenţă, următoarele decizii: identificarea exactă a tuturor cazurilor, la nivel naţional, de fermieri care au fost excluşi de la plata despăgubirilor de secetă pentru că nu au trecut procentul de afectare al culturilor în procesul-verbal de constatare a calamităţii; identificarea tuturor funcţionarilor Direcţiilor Agricole Judeţene care se fac vinovaţi de această bătaie de joc la adresa fermierilor şi sancţionarea lor exemplară; identificarea unei soluţii, la nivel ministerial şi guvernamental, pentru ca aceşti fermieri, excluşi pentru moment de la plata despăgubirilor, deşi au tot dreptul, să beneficieze de ajutorul de stat pentru culturile de toamnă calamitate.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională legal constituită şi care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile şi interesele legitime a peste 20.000 de membri înscrişi direct sau care fac parte din organizaţii afiliate la Asociaţia Forţa Fermierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.