Spectacol extraordinar al orchestrei Rapsodia Vasluiului

La sfârșitul acestei luni, mai exact pe 20 noiembrie, Primăria municipiului Vaslui îi invită pe vasluieni la spectacolul extraordinar al Orchestrei de muzică populară Rapsodia Vasluiului.

„Pe final de Brumar, vasluienii sunt invitați să participe la spectacolul extraordinar „Ne cântăm plaiul străbun”, în care tinerele vlăstare ale muzicii populare locale vor împărtăși cu cei prezenți căldura și bucuria cântului tradițional”, transmite Primăria Municipiului Vaslui, care precizează că spectacolul va fi cu intrarea liberă. .

Evenimentul susținut de Rapsodia Vasluiului va avea loc pe 20 noiembrie 2022, ora 17.00, la Casa de Cultură „Constantin Tănase” din centrul municipiului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.