Județul Vaslui din nou bine reprezentat la nivel central: Un vasluian în conducerea Ligii aleșilor locali ai PMP

Anton Dascălu, consilier local ales în comuna Dănești, va face parte din conducerea Ligii aleșilor locali ai PMP. Astfel, formațiunea politică vasluiană se mândrește cu o reprezentare bună la nivel central, atât președintele organizației, Marcel Gangu, cât și Corneliu Bichineț, vicepreședinte, având funcții importante în conducerea națională.

„Nu multe organizații se pot bucura de faptul că au doi membri în conducerea națională”, a spus Liviu Matieș, președintele Organizației Municipale Vaslui, în ultima conferință de presă organizată de organizația politică vasluiană, referindu-se la președintele Marcel Gangu și vicepreședintele Corneliu Bichineț, cei doi având funcții importante în conducerea centrală a partidului. Acestora doi li s-a adăugat, începând de sâmbătă, 29 octombrie, un alt vasluian, Anton Dascălu, consilier local ales din partea partidului în comuna Dănești, care a devenit membru al conducerii Ligii aleșilor locali ai PMP.

Liga Aleșilor Locali ai Partidului Mișcarea Populară a reunit sâmbătă la Palatul Parlamentului peste 1500 de aleși locali PMP din toată țara pentru a-și alege conducerea la nivel național. Delegația PMP Vaslui a participat cu un număr de 22 aleși locali din raza județului, în frunte cu Marcel Gangu, preșeidntele Organizației Județene.

„Suntem o voce importantă în administraţia publică locală şi vom continua să spunem adevărul. PSD şi PNL cred că pot minţi, şantaja sau cumpăra oameni utilizând resursele publice fără consecinţe. Noi însă suntem hotărâţi să apărăm fiecare român curajos din această ţară care vrea să facă politică liber şi exclusiv în interesul oamenilor. Baronimea locală din toată ţara s-a desprins complet de realitatea omului de rând. Acum, în prag de iarnă, toţi stau pitiţi şi fug de cetăţeni. Au promis că nimeni nu va fi lăsat în urmă, dar milioane de români sunt îngroziţi de ziua de mâine. Au promis că vor construi spitale şi nu au construit nimic. Au promis că vor construi şi vor renova şcoli, dar mii de instituţii de învăţământ au grupul sanitar în curte. Au promis oraşe şi comune cu drumuri asfaltate, însă suntem în continuare ţara europeană cu cele mai multe drumuri publice, la fel ca acum un secol. Au promis că oamenii se vor simţi în siguranţă pe străzile României, dar în continuare clanurile de tip mafiot înspăimântă cetăţenii. Românii nu mai cred în nimeni şi nimic. Nu mai au niciun fel de aşteptări de la politicieni”, a scris, în aceeași zi, pe pagina sa de socializare, liderul partidului, Eugen Tomac.

În județul Vaslui formațiunea politică se află în proces de reorganizare, în așteptarea confruntărilor politice care vor urma. Peste două săptămâni va avea loc un important eveniment în agenda partidului și anume Conferința Județeană de pe 12 noiembrie, în cadrul căreia va fi desemnată conducerea județeană și cele locale. După cum a spus Marcel Gangu, președintele Organizației Județene, evenimentul va avea invitați de marcă din toată zona Moldovei, conducerile organizațiilor județene, dar mai ales de la centru, chiar europarlamentarul Eugen Tomac, președintele partidului, urmând să fie prezent la Vaslui. „Îi așteptăm pe toți aleșii noștri locali și nu numai la Conferința județeană, care va avea reprezentanți ai organizațiilor din întreg județul și va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 12, în sala de ședințe a Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui”, a spus Marcel Gangu, președintele Organizației Județene a PMP Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.