Crește scandalos și înspăimântător incidența cumulativă a prostiei 

Vremea nouă a titrat în această săptămână după noile reguli ale marketingului presei „de calitate”, dintre care primul este „frica vinde”: „Situația Covid-19 în județ: a crescut rata incidenței cumultative (DOCUMENT)”.

„DOCUMENT”. Adică au și documentul din care rezultă, surse oficiale, „check facts” a la CNN, că noi nu vorbim prostii aici, ci ne bazăm pe fapte, pe realități, pe știință. Și îl aveau pe „docoment”, cum să nu-l aibă, iar documentul, oficial tot, arăta că, pe 19.08.2002, rata incidenței cumulative era de 2,09 la mie, cu 1.098 de cazuri. Asta pe când penultimul document, cel de pe 12.08.2022 (pentru că oficioșii trimit acum rapotările la 7 zile), rata incidenței cumulative era de 2,88, cu 1.555 de cazuri. O scădere, așadar, a cazurilor cu undeva la 30%, care ar fi trebuit să fie o veste bună.

Dar nu s-a putut, pentru că în matematica și deontologia de azi a celor de la Vremea nouă 2,09 la mie e mai mult decât 2,88, iar 1.098 e mai mult decât 1.555. Ce ați fi vrut? Să spună că scad cazurile? Cine ar mai fi citit?!

Voi nu înțelegeți că a crescut? Care matematică, care statistică?! Duceți-vă de aici cu astea! E vremuri pandemice, ale grozăviilor, ale terorii, când știința doctoratelor politice plagiate își dă mâna cu analfabetismul funcțional generalizat. Când încă 2 plus 2 mai dă patru, dar numai dacă trebuie. Când trebuie să te gândești pentru cine fac asta 2 și cu 2, cum, când, și mai ales …cu ce profit…

Iar apropo de profit, o întâmplare cu o mare doză de ironie face ca sub titlul articolului negru și mincinos al ziarului să apară un altul, de publicitate, cu titlul: „Necazurile, ghinionul și suferința în viața ta nu sunt întâmplătoare. Tu le atragi”. Da, le atragi asupra ta și citind presă pur și simplu mincinoasă…

Dar, tot din Vremea nouă puteam afla, cu ceva timp în urmă, tot despre virus, că există și varianta …necontagioasă. Deci, ne puteam întreba cum se comportă o variantă necontagioasă a lu’ Sarcovu’ ăsta. Își vede de treaba lui, nu deranjează, nu are de-a face cu nimenea, trăiește o vreme, se bucură de viață… Probabil că e prima știre pozitivă despre virus pe care ziarul a furnizat-o, cu același tip de inconștiență, dar o altă …variantă: există și printre ei băieți buni și băieți răi, viruși criminali, dar și viruși nevinovați. „Specialistii spun cã putem convietui cu pandemia, dar cã trebuie sã purtãm mascã dacã vrem sã ne ferim de variantele contagioase ale virusului, recomandare fãcutã în special persoanelor vulnerabile”, scria ziarul amintit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.