Incompatibil, și înainte, dar și după alegeri, și într-o comună, și în alta 

Aleșii locali vasluieni reușesc adevărate recorduri în materie de incompatibilitate și încălcare a legilor. De exemplu, consilierul local și ulterior viceprimarul comunei Pogana Ioan Vezeteu a realizat performanța ca, în calitate de funcționar al primăriei Vinderei să candideze în alegeri în comuna Pogana, ceea ce este ilegal, dar și după ce a devenit consilier local și viceprimar în Pogana a rămas funcționar în Vinderei, ceea ce este iarăși ilegal. Dar a fost profitabil…

Aleșii locali vasluieni realizează adevărate recorduri și performanțe remarcabile în materie de incompatibilitate și încălcare a legii. După primari care și-au pus fiicele sau soțiile consilieri personali, edili care aveau firme cu contracte cu instituțiile pe care le conduceau și alte incompatibilități și conflicte de interese și administrative dintre cele mai evidente, iată că vine și rândul unui funcționar al primăriei din Vinderei care candidează pentru un loc în consiliul local din Pogana „nesimțind” nimic în regulă cu acest lucru. Ba mai mult, vasluianul nostru, Ioan Vezeteu pe numele său, și-a păstrat ambele poziții, cea de consilier local (pe care a reușit să o dobândească în alegeri) și cea de funcționar public în cadrul Primăriei Vinderei și după alegeri.

Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a contrazis însă flagrant zilele acestea declarându-l incompatibil și punându-l la plată. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 28 septembrie 2020 întrucât a participat la alegerile locale din 2020 în calitate de candidat pentru funcția de consilier local, fără a-și suspenda raportul de serviciu din funcția publică deținută în cadrul Primăriei Com. Voinești, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor. Totodată, VEZETEU IOAN s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 29 septembrie – 01 decembrie 2020, întrucât, după ce a fost ales în funcția de consilier local, a continuat să exercite funcția publică deținută în cadrul Primăriei comunei Voinești timp de încă 64 zile, deși raportul său de serviciu era suspendat de drept.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. a) și b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 514, alin. (1), lit. h) și art. 513, alin. (1), lit. b)  din O.U.G. nr. 57/2019”, au spus cei de la ANI desore Ioan Viziteu, care, mai mult, a devenit ulterior și viceprimari al comunei Pogana.

Viceprimar al Com. Pogana, Jud. Vaslui și funcționar public în cadrul Primăriei Com. Voinești Jud. Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.